Există în adâncurile Munților Apuseni multe peșteri misterioase. Una dintre acestea este ascunsă de Izbucul Tăuz, un loc pe cât de frumos, pe atât de imposibil de explorat de noi, turiștii obișnuiți. În peștera plină cu apă, cu o lungime scufundată de 105 metri, pot intra doar speologi cu mare experiență, foarte buni scufundători. Chiar și așa, pericolele pândesc din străfunduri, iar moarte unuia dintre cei mai buni speologi și scafandrii din Polonia, Rafal Garski, în Izbucul Tăuz, dovedește acest lucru.

Am ajuns la Izbucul Tăuz pornind din centrul comunei Gârda de Sus, județul Alba, pe drumul ce duce la Gârda Seacă și cătunul Casa de Piatră. După aproximativ opt kilometri de mers cu mașina, de-a lungul văii Gârda Seacă, înscrisul de pe un stâlp de linie electrică ne-a semnalat că, din acel loc, începe traseul spre izbuc. O cărare marcată cu punct albastru, ce șerpuiește încântător printr-o pădurea de foioase, accesibilă pentru oricine. Drumul l-am parcurs în circa 40 de minute, însă cel puțin jumătate din timp l-am alocat admirării și imortalizării peisajului mirific. Ape repezi de munte, mici cascade, bolovani imenși și pereți de stâncă gigantici, natură înconjurată de-o imensitate de liniște. Aproape de izbuc, pe o perdea de frunze arămii învinse de toamnă, am aflat o bancă, pe care am stat să ne impregnăm cu frumusețea din jur. Apoi, la câțiva metri, am descoperit apele turcoaz ale izbucului. Mirajul, atracția, chemarea lui spre adâncuri. Și am înțeles de ce exploratori renumiți ai Europei au venit aici ca să-l cucerească. Să-i afle secretele. Au reușit, într-o oarecare măsură, însă nu fără sacrificii. O plăcuță amplasată pe peretele de piatră de la intrarea în peșteră amintește de Rafal Garski, mort în octombrie 2002, pe care colegii săi polonezi au reușit să-l recupereze de la o adâncime de 80 de metri. Tot pe aici a trecut, în 2009, și celebrul ,,supravieţuitor” Bear Grylls, de la Discovery, care s-a aruncat de pe stâncile ce străjuiesc izbucul în apele reci ale acestuia. Curajos, zic eu, mai ales că temperatura apei izbucului este constantă, în jur de 4-6 grade Celsius, tot timpul anului!

Aici, sorbind din farmecul Tăuzului, mi-am amintit de Ochiul Albastru de la Muzine, din Albania, pe care l-am vizitat în septembrie. Un fenomen asemănător, însă aflat pe un alt palier turistic. Acolo, ne-am intersectat pașii cu mii de oameni, în doar două ore. Aici, în aceeași durată de timp, nimeni, absolut nimeni în afara de noi. Oare cui folosește amnezia românească, când vine vorba de promovare turistică? Spuneți și voi!

*Izbucul Tăuzului este un izvor cu activitate intermitentă (izbuc), ce funcționează pe principiul sifonului, unde ies la suprafață apele pierdute în peșterile Coiba Mică și Coiba Mare, formând un adevărat râu, care, după un parcurs de circa 100 de metri, intră în apele pârâului Gârda Seacă, un afluent al Arieșului Mare.