Incălțăminte și imbrăcăminte adecvată pentru o experiență pe munte, apă neapărat in rucsac, poate chiar un sandviș si pornești la drum pentru aproximativ 3.5 ore(dus-intors). Nimic de speriat, drumul este marcat cu indicatoare, atenție la ele și doar pregatit pentru aventura.

Dupa aproximativ 30 de minute in urcare, cam obositor de altfel fiind și destul de cald, ajungem la faimoasele trepte despre care auzisem. Sunt 4 la număr, in jur de 20 metri fiecare, unele aproape in unghi de 90 de grade… hmm, puțin infricoșător la inceput, insa dupa ce am comis-o și știind ca nu mai e cale de intoarcere :)), mi-am dat seama că nu este chiar atât de greu, insă dacă te știi cu frică de inălțime, nu stiu ce să te sfatuiesc:).

Trecem de acest hop si urmează tot o scurtă urcare, cam de o oră, până ajungem pe un platou intins, superb, cu un peisaj extraordinar.

Fix ce aveam nevoie, un petec de umbra, o gura de apă și un respir admirând superbul view fantastic.

Inaintăm și suntem intâmpinați, intr-un “foișor” al bisericii Scărișoara, de un tătăic cu care stăm la un “pahar”de vorbă. Voios, gingaș și deschis, m-a impresionat prin bunătatea de care dădea dovadă, felul in care vorbea si cum ne povestea.

Tătăicul avea undeva la 80 de ani, născut, crescut in acest cătun, unde in prezent mai sunt doar 11 familii, restul plecand sau murind.

Nemaifiind de 3 ani de zile niciun copil, școala din Ineleț este inchisă, inainte fiind o singura profesoară a școlii cu 4 clase.

Preotul vine in fiecare duminică pentru slujba la biserica, urcând pe singurul traseu, cel făcut și de noi.

Tătăițu nu mai avea decat un baiat cu care stătea, celalalt baiat plecând din satde mult timp.
Ei se hrănesc doar din agricultura de care se ocupă și foarte rar coboară pentru a se aproviziona cu cele necesare, tataie coborând si urcând pe traseul prezentat mai sus.
Călătorule, daca tataie poate, poti si tu!

In mica bisericuță, totul era curat, ordonat, câteva icoane, câteva scaune, recent vopsită.

Tătăică ne intâmpina si el cu pălinca proaspătă facută de dânsul și bureți murați. Bun bun, neapărat ia și tu, călătorule sau dacă nu vrei asta.. la vreo 300 de metri, ai cireșe proaspăt culese pe care le cantăresti tu sau miere..

Vedem și școala, căsuțele lor.. acel cătun de care auzisem, acel cătun uitat de vreme, dar nu și de noi.
E o altă lume, o lume pe care noi n-am trăit-o, n-am vazut-o vreodată, insă așa trăiesc acei oameni..cele 11 familii rămase.. bătrâneii izolati in Romania.
Insă ei sunt fericiți, călătorule și te rog când ai timp, treci și tu pe la ei.. pentru a-i vedea, saluta, a sta la o discuție, o vorbă bună cu ei si pentru a trăi o experienta unică in acel sat uitat de lume, la o scara distantă.