La pas, din praful desertului, catre Oceanul Pacific,
pe Coasta de Vest a SUA

Buna seara! Eu sunt Dănuț.
Sunt un pasionat, un dependent, un căutător neobosit, un înfometat de călătorii, de drumeții, de vacante tematice si de tot ceea ce înseamnă o conexiune într-un fel sau altul, cu natura, oamenii, sistemele sociale, obiceiurile sau tradițiile popoarelor.

Acum, am posibilitatea de a împărtăși aici, cu voi, experiența extraordinară pe care am trăit-o, profitând de o vacanță DIY, unde am străbătut aproape 3000 km, prin trei state americane: Nevada, Arizona, California.

Încep povestirea mea prin a face precizarea ca punctul de început și terminus al acestei frumoase escapade a fost Canada. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu regulile de intrare in Canada, trebuie sa va spun ca au fost eliminate vizele fizice, așa cum sunt încă necesare in cazul SUA și au fost înlocuite de vizele ETA( Electronic Travel Authorization). Trebuie completat un chestionar online, trebuie plătită o suma de aproximativ 28 lei și in câteva minute, dacă totul este ok, se primește acceptul sau refuzul, după caz, al vizei. Trebuie făcut un screenshot apoi printat pe coala de hartie și gata, aveți viza de Canada valabilă 5 ani. Bun, revenind…

Profitând de faptul ca avem rude acolo, am început aceasta vacanță practic din Canada. Am avut zbor cu Lufthansa pe ruta Bucuresti-München-Toronto.
Aeroportul din Otopeni aglomerat, așa și așa, ținând cont de faptul ca este perioada vacanțelor și de ceea ce văzusem la posturile de stiri de la tv.
In Munchen foarte, foarte aglomerat.
Ajunși in Toronto, a trebuit sa facem dovada reala a scopului vizitei noastre acolo. Fac aceste precizări pentru persoanele care doresc sa ajungă intr-o vacanța/ călătorie pe aceste meleaguri. Adică pe lângă faptul ca ești in posesia unei vize tip ETA și care îți va fi solicitată la îmbarcarea in avionul cu care ajungi in Canada, trebuie sa prezinți și niște dovezi suplimentare pe care ti le va cere ofițerul de la Border Police, in momentul in care vei ajunge la control pasapoarte. Asta pentru a avea ei deplina convingere ca ești eligibil sa intri in țara lor și ca nu vrei sa rămâi acolo, ilegal.
……….
In a treia zi de la sosirea noastră in Canada, aveam avion Toronto-Las Vegas. Yes, Vegas baby!!
Pentru a minimaliza costurile cât se poate de mult, NU am avut bagaje de cală in toată aceasta vacanță. Deci, sa știți ca se poate și așa.
Am ajuns din nou in aeroportul din Toronto unde am mers in zona delimitată doar pentru zborurile către USA.
Acolo….lumea de pe lume. Exista un protocol între aceste doua țări și practic controlul pașapoartelor celor care urmează sa zboare către USA, se face din aeroportul din Canada, de către funcționari americani. Rândul de persoane era destul de mare dar mergea repede deoarece majoritatea turiștilor erau canadieni deci lor nu le trebuiau prea multe documente de călătorie in afara pașaportului. Eeei, situație s-a schimbat când am ajuns noi.
-De unde veniti
-Unde sunteți născut?
-Vreau sa văd locațiile unde veți locui pe perioada șederii in USA.
-Ați mai fost in USA?…Da!
-Când aveți biletul de întoarcere, vreau sa îl văd.
-Va rog sa puneți degetele, pe rând, pe acest device, pentru a va lua amprentele.
Mda, nu foarte confortabil, dar, oamenii erau total impartiali, ei DOAR își făceau treaba și atat. Eram cetățeni NON-USA și NON-CANADA și prin urmare trebuiau făcute măsuri suplimentare de control al documentelor.
Am trecut după vreo 15-20 de minute de control pasapoarte și gata, eram in zona de zboruri catre America.
Când am plecat din Toronto, afara erau cam 22 de grade.
După un zbor de patru ore si-un pic, am ajuns in Las Vegas. Am coborât din avion, am fost îndrumați către o anumită poarta și acolo..surpriză….nu ne aștepta nimeni. ? Pai da, ca făcusem formalitățile înainte de plecare.?
Bai fraților, in momentul când am ieșit din aeroport, exact după acele uși culisante…..știți ca Las Vegas este in deșert…deci am simțit exact aceeași senzație pe care o ai când deschizi cuptorul cu pizza și vrei sa vezi dacă totul este cum trebuie acolo. M-a izbit un vânt dogoritor de vreo 45 de grade, ca atat arată termometrul, de am avut impresia instant ca îmi iau foc plămânii. Vânt uscat, cald ca in iad( cred) și o senzație de sufocare pe care am resimțit-o in primele momente. Greu, irespirabil, dar peste toate astea eu eram uluit deoarece vedeam persoane purtând pantaloni lungi și hanorace cu glugă. Ce? Ok, am aflat ulterior ca asta este rețeta pentru a te proteja de deshidratare. Normal ca cei de acolo sunt foarte obișnuiți cu clădirile alea dogoritoare.
……..
Noi am fost o gașcă de nouă persoane. Am închiriat in prealabil un minibus de 12 locuri și in momentul in care acesta venea către mine, ma gândeam doar:,,dă Doamne sa ii funcționeze AC-ul”.
Mașina, cam trasă de ea, dar in parametrii optimi, in schimb, a fost destul de confortabilă.
Am plecat spre cazare, care se afla la 20 de minute de aeroport. O casa, încăpătoare, răcoroasă…cu aerul condiționat mergând non-stop, bineînțeles..
Bun, ne-am schimbat și direcția…Vegas, oraș! Noi stăteam oarecum la periferie.
Deci, cred ca fiecare ați văzut in poze, in filme, in videoclipuri, ceva legat de Las Vegas.
TOTUL este cât se poate de real și senzația de a ,,rămâne fără cuvinte”, este acolo. Eu aveam o reținere înainte, ziceam in sinea mea…na, ce-o sa văd acolo….multe kitch-uri și cam atat. Și sunt într-adevăr foarte multe. Dar, felul in care îți sunt prezentate și felul in care prind viața, unele dintre ele și vibe-ul acelui loc și zecile de mii de oameni care parca trăiesc in alta galaxie, in acel moment, efectiv vezi doar oameni care râd, cânta, beau acolo pe strada, de față cu poliția, vezi show-uri stradale la tot pasul, vezi dansul fântânilor arteziene așa cum este cazul Cazinoului Bellagio și unde apa se mișcă cu intensitatea și pe ritmul unei melodii care se aude in difuzoare, și unde vezi toată lumea de toate vârstele, de toate nationalitatile, de toate rasele, dar absolut toți, mii, zeci de mii, toți sunt happy….m-au lăsat fără cuvinte și m-au făcut sa trec intr-o alta stare, un pic ciudata, știți starea aia pe care o ai de revelion când la 12 noaptea se aprind artificiile….te încearcă așa o emoție, care ușor-ușor creste și te bagă in modul ăla de ,,hai pe distracție, frate. Gata, vreau și eu”.

Ce șmecherie, eram cu berea in mână, pe Freemont Strip, cu gura căscată, la absolut tot ce vedeam acolo. Și vedeam cam așa:…Turnul Eiffel, in reproducere, bineînțeles, Statuia Libertății din New York, piramida lui Keops, Planet Hollywood, Trenuri monoșină care treceau pe deasupra capului meu, Mandalay Bay, cazinoul care pare ca este făcut din aur, vulcani care erupeau instantaneu, gondolieri care își cârmeau bărcile pline de turiști, pe canalele ,,Veneției”….ABSOLUT totul era făcut pentru a îți fura privirile și exclamatiile de genul ,,wow” si…banii din portofel. Fel de fel de domnișoare, îmbrăcate mai puțin decât sumar, cu aripi de înger sau diavol, te abordau direct cu o îmbrățișare sau se atârnau de gâtul tău, foarte pisicește, ca sa zic așa, in ideea de a face o poza cu ele. Eu am fost oarecum prins pe nepregatite si nu am avut nici o reacție. Greșeală! Mi-au cerut 40 de dolari, erau doua fete, pentru poza făcută de un prieten de-al meu. Nu le-am dat. Le-am zis ca mi-am uitat portofelul la mașină. Asta e, poate am fost puțin lipsit de finețe dar asta-i treaba. Nu am plecat in America doar cu rucsacul in spate, fără bagaje de cală si sa plătesc in schimb 40 de dolari pe o poză. Și, pana la urma, ele au vrut sa facă poze cu mine, nu eu cu ele.?

Eeei, nu am nici o treaba cu jocurile de noroc. Nu încurajez pe nimeni, niciodată , sa practice jocurile de noroc. Dar, eram in Vegas, Orasul Păcatelor, așa ca trebuia sa am si eu parte de aceasta experiența de jucător de păcănele.
Știți cum sunt acele zone din cazinoul propriu-zis?
Mii de aparate de păcănele, zeci, sute de mese cu dealeri, de blackjack sau de alte jocuri de cărți sau de zaruri.
Este un furnicar pe care îmi este dificil sa vi-l rezum in cuvinte. Așa ca voi lasă câteva poze pentru a putea fi mai elocvent in descrierile mele.
Este un zumzăit continuu, auzi doar țaca-paca in stânga și-n dreapta si din când in când auzi un strigat puternic de: YES! Atunci se pare ca unul câștiga. Restul…,restul, precum cei ca mine si ca mulți, mulți alții…rămân doar cu distracția si cu bucuria experienței in sine. Una peste alta a fost extraordinar de frumos. Totul. Am stat doua nopți in Las Vegas.
După aceste doua nopți, dimineața devreme, ne-am urcat in microbuz si am plecat la drum. Mii de kilometri ne așteptau in față.
Prima oprire, Barajul Hoover.
Înalt, maiestuos, inspira putere si forță asupra apei. Dar, parcă tot mai frumos este barajul nostru de la Vidraru. Sincer. Acolo, vezi stâncă golașă si barajul, care este tot piatra. La noi, mai vezi si păduri si ambarcațiuni pe lac si….gunoaie, la ei nu vezi nimic din toate astea?.
Deci, oprit, poze, filmulețe, fiică-mea, unul-doua tik-tok-uri, ca altfel nu se poate si, hai din nou la drum. Direcția….GRAND CANYON.
Despre acest tărâm aparținând parcă zeilor, as putea sa va povestesc pana mâine. Este un loc unde NATURA, in toată splendoarea ei, da, , NATURA s-a jucat. Cum a vrut EA. Cu munții, cu rocile, cu nuanțele de culori, cu pastelurile, cu defileurile sau înălțimile, este….înfiorător de…neomenesc. Parca este un tărâm al zeilor.
Sa știți ca in general am un control bun al cuvintelor si al exprimării , dar aici, legat de aceste locuri…MARELE CANION, este un loc terestru, totuși parcă….nepământean.
Mereu am avut impulsul de a compara acest loc cu Zeița Titan Geea, din faimosul roman ,,Legendele Olimpului” al lui Alexandru Mitru.
Bun, după opririle succesive cerute brusc si insistent de pasagerii microbuzului, asta in funcție de forma de relief nouă, care ne mai apărea in cale, am plecat din nou la drum. Direcția: ROUTE 66!
Trebuie făcută din start precizarea ca celebrul drum Route 66, nu mai are o continuitate cap-coadă. Au rămas doar bucăți din aceasta sosea, pe care spun istoricii ca s-a construit America. Am ajuns într-un final si la acel loc, plin de istorie. Am oprit mașina, am coborât si in fața ochilor noștri se arătau cam așa:

Mașini vechi, înțepenite in pământ si in timp, localnici americani cu vorba domoală, care parcă nu voiau sa tulbure cu timbrul vocii lor, istoria, liniștea si praful așternut peste acele locuri prin care s-a scris istoria construirii Americii, cu foarte mulți ani in urmă. Clădiri vechi, din lemn, care îți aduceau in minte celebrele construcții din filmele western.
Am zăbovit aici preț de vreo doua ceasuri, am servit la sugestia unui localnic, proprietar de restaurant, placinta cu piersici, apropo’ a fost un deliciu și după ce am mai trecut printr-un magazin de suveniruri, unde am fost serviți impecabil și cu un zâmbet permanent pe buze de către o….elvețiancă?, stabilită acolo de vreo 49,99 ani,( a se citi 50, dar vreau sa ma exprim in limbajul lor?),ei bine, destul de greu ne-am urnit și am plecat din nou la drum.
Directia: parcul de copaci Sequoia GIGANTEA. Cei mai înalți copaci din lume.
Și da, credeți-mă ca sunt giganți. Ma simteam când am ajuns, ca intr-o poveste cu uriasi. Sunt…URIAȘI, da asta este singurul cuvânt. Sunt atat de mari încât, noi, un grup de noua persoane, stand in cerc, de-a lungul circumferinței tulpinei unui copac, nu am reușit sa cream un lanț uman pentru al înconjura, cred ca ar mai fi fost nevoie de încă trei-patru oameni, pentru a reuși sa închidem cercul uman din jurul acestui Titan.
Astfel am descoperit și cel mai mare copac din lume, GENERAL SHERMAN.
Într-adevăr, văzându-l îți dai seama ca….mărimea contează.
………
Aproape de miezul nopții, rupți de oboseala, am ajuns in FRESNO, unde aveam luată a doua cazare. Un motel, tipic americănesc, așa cum vezi in multe filme, dar cu etaj, cu o recepționera latină, cred ca mexicancă, dar care nu prea se descurca, spun asta pentru ca deși aveam cazarea rezervată prin booking, cu confirmare, ea nu reușea sa ne găsească in sistem, ne-a luat banii de doua ori pe camere, in fine, a chemat o colega, aceasta din urma a rezolvat situația.
Dragii mei, va spun aceste mici amănunte, doar in ideea de a prezenta aceste lucruri in felul in care ele s-au succedat, așa cum au fost in mod real. Fără cosmetizări sau retușuri.
Nu vreau sa fiu vreun cârcotaș, tendențios sau rău-voitor. Dar, dincolo de reclamele si imaginea pe care Statele Unite si le proiectează,aproape de perfectiune, trebuie sa ii prezinți unui om, la modul imparțial, lucrurile așa cum sunt ele. Bune, rele, murdare, urate, frumoase, dulci, așa cum sunt exact.
……..
Dimineața, mare parte dintre noi, nerefăcuți din punct de vedere fizic, cu un mic dejun care fusese inclus in prețul cazarii si care a fost totuși destul de frugal, am plecat din nou la drum.
Direcția :SAN FRANCISCO!
In drumul nostru am trecut prin parcul național Yosemite, unde plutea o ceata permanenta, de fapt era fum si unde am vazut cu ochii noștri ravagiile din pădurile muntoase făcute de incendiile cauzate de temperaturile extrem de ridicate.
După un drum lung, lung, aproape interminabil, am ajuns după amiaza, către seara, in San Jose, un oraș aflat la vreo oră de San Francisco. Acolo aveam a treia cazare. Era un oraș cu o mare comunitate de mexicani. Bine, noi paranoici, ni s-a părut ca se uită unii nu știu cum la noi, ca ăla a trecut prin fața casei noastre de mai multe ori sau ca ăluilalt i-a sunt telefonul exact când trecea prin dreptul ferestrei noastre. Cred ca am vazut prea multe filme si de la asta ni s-a tras..nebuneala de la cap?. Am constatat ulterior, pe propria-mi piele ca mexicanii din Statele Unite, cei cu care am avut o tangență, chiar sunt băieți super ok.
Ne-am cazat si deoarece o parte dintre noi nu aveau program liber a doua zi, fiind prinși in chestiuni de servici, am făcut rezervare la tren, CALTRAIN, ca sa plecam dimineața in San Francisco.
……..
SAN FRANCISCO!
Voi începe descrierea acestui oraș minunat prin a spune așa:
GOLDEN BRIDGE, închisoarea Alcatraz, Tramvaiele emblematice ale orașului, acelea cu un singur vagon, de nuanță rosie, in care poți călători pe scara, atârnat in exteriorul vagonului, cu vatmani localnici care conduc vehiculul trăgând de niște manete lungi, metalice aflate lângă tine, in interiorul tramvaiului, neavand uși si pe care le-am vazut in zeci de filme hollywoodiene.
Ei bine , adăugând un plus al modernelor construcții stil zgârie-nori, aflate in downtown, aceasta împletitură de vechi cu nou de clasic cu futurist, de senzația de deja-vu pe care o trăiai revăzând locuri din filmele vizionate, ei bine, toate acestea ii făceau si ii dădeau un farmec aparte acestei deosebite metropole.
Și, cireașa de pe tort, au fost… Străzile din San Francisco. Acele străzi aproape unice care te duc din punctul cel mai înalt al orașului, in linie dreapta, doar coborând, către punctul cel mai de jos, aflat la malul apei.
Către golf….golf care are ieșire in Oceanul Pacific.
Oceanul Pacific….voi reveni și asupra acestui detaliu.
Clar, având suprafețe mari de acoperit, am fost nevoiți sa luam Big Bus Tour, celebrele autobuze roșii, cu etaj descoperit, și care îți fac turul orașului, de fapt al obiectivelor principale de vizitat și cu care poți astfel sa bifezi foarte multe atracții turistice. Printre ele a fost și…GOLDEN BRIDGE.
Deci, oameni buni, l-am văzut de atâtea ori in filme, încât atunci când am pășit pe acest pod, am avut senzația de loc familiar, ca mai fusesem acolo de hăt!, ori…
Este…impresionant.
Este…semeț.
Este….aproape unic. Și nu prin design sau proiectare ci prin felul in care ni s-a proiectat de către industria cinematografică pe retină, in subconștientul nostru. Ce vreți, așa sunt eu mai visător și ma las mai ușor purtat pe valurile imaginației. Bun, gata cu visatul, dar….bai fraților, podul este SUPERB!
…….
Am mai vizitat cea mai îngusta strada șerpuită din lume, unde o grămada de șoferi își exersau la nesfârșit abilitatile de conducere pe o străduță al cărei plan înclinat era de aproape 45 de grade.
……
Am vizitat de asemenea și celebra zona a Caselor Pictate. ,,Painting Houses”
Într-adevăr remarcabile.
………
Dimineața, la prima ora, cu bagajele făcute, am plecat drum întins către LOS ANGELES! Da, LA!
Mergând pe celebra West Coast Highway, practic paralel cu țărmul Oceanului Pacific, am descoperit o Americă de poveste. Mirificâ, din basme, unde in multe locuri, coasta, faleza este înaltă și abrupta, parcă tăiată cu un cuțit și care tine de milioane de ani piept bătăii valurilor neobosite și veșnic aprige ale celui mai mare ocean al planetei, Pacific.
Și unde lupta aceasta milenară a creat forme de relief de o frumusețe copleșitoare. Da, este o altfel de America cea care ni s-a deschis privirilor noastre înfometate de frumos, de natural, de…neprihănit de mâna omului. Și, ne-a fost răsplătită pe deplin așteptarea când după un mic deal, intr-o curba, din viteza mașinii am văzut un indicator rutier care anunța ,,ELEPHANT SEA. KEEP SILENCE”
Am oprit, am coborât, erau acolo. Elefanții de mare. In grupuri mari de câteva zeci de indivizi, stăteau tolăniți la soare, se mai mișcau leneși de colo pana colo, se mai certau scurt dar sforăitor unii cu ceilalți pentru un loc mai însorit și toate astea se întâmplau intr-o ignoranță totală fața de noi, muritorii de rând care stăteam in spatele gardului despărțitor, cu gura căscată și limba scoasă de exaltare ca ne-a fost dat sa avem norocul să vedem și sa fotografiem niște creaturi pe care, unii dintre noi, cum este și subsemnatul, le-am văzut doar pe Național Gheographic.
…….
Bun, încărcați la maximum de aceasta experiența frumoasa, am plecat din nou la drum.
Următoarea oprire, SANTA BARBARA.
Îl mai știți din filme? Asta este și acum, la fel. Pentru cei care nu au văzut filmele, vi-l prezint in câteva cuvinte, concis. Elegant, rafinat, puțin boem, traind într-un fus al timpului, parcă doar al lui.
……
Dar, călătorului ii sta bine cu drumul. In vâltoarea evenimentelor pe care vi le-am înșiruit am uitat sa precizez ca deja suntem in CALIFORNIA….
Wow…
Suntem se pare, in cel mai bogat stat al Americii. Cel puțin asta este părerea lor, a californienilor.
Spre seara, ajungem in Westminster, CA, la cazare. Este la 45 minute de Los ANGELES. Suntem praf. De oboseala. Baie, o bere cât sa prindem apusul….și apoi am apus și noi.
Următoarea dimineața ne-a găsit pe picior de plecare cu direcția: HOLLYWOOD!
Aici, voi face o sinteză scurtă asupra locurilor prin care am trecut. Beverly HILLS, Hollywood, Santa Monica, Venice Beach, MUSCLE Beach, celebra plaja cu aparate de workout, practic tragi de fiare in aer liber și unde nu vezi decât ,,statui vii”, sculptate de muschiuloși, care își fac de treaba pe acea plajă. Ok, nu sunt vreun ciudos pe ei, dar nici aia nu stiu gustul la mici și bere ca sa arate ca mine…?
După ce m-am fotografiat lângă celebra căsuța de salvamari identică cu cea din Baywatch, am plecat sa fac o baie mult așteptata in Pacific. Ce sa vezi? Apa, la fel ca la noi, la Mamaia. Adică…călduță.? Plajeje?…Aici mai avem de lucrat.
……..
Lasănd plaja in urmă, am ajuns la Hollywood, pe celebra alee cu stele, a celebrităților.
Bruce Lee, Michael Jackson, Keanu Reeves, Kevin Costner, Steven Spielberg, au fost câțiva dintre cei cu ale căror stele m-am pozat, destul de emoționat, recunosc .
Incluzând și fotografia cu Hollywood Sign și urmând un traseu puțin pe repede înainte prin DOWNTOWN LA, am plecat a doua zi către….LAS VEGAS.
Aveam niște socoteli neterminate in SIN CITY.
La intoarce in Vegas am mai stat încă trei nopți in care am luat orașul la pas, am trăit, am experimentat viața de acolo și cu bune si cu rele. La capitolul bune, mai bifez o vizită in locația renumitului show de televiziune al celor de la History Chanel și anume PAWN STARS, unde am sperat sa îl întâlnesc pe Rick Harrison, or Chumlee, or Corey. Nu a fost sa fie, dar chiar și așa m-am declarat încântat de experiența in sine.
La capitolul părți mai puțin bune…
….In ultima seara, eram cu totii in microbuz, in parcarea de la subsolul cazinoului, așteptând in linie, ca sa se elibereze traficul și sa putem înainta. S-au auzit niște țipete la un moment dat și am văzut o mulțime de oameni fugind care încotro. Am întrebat pe unul dintre ei ce se întâmplă. A spus gafaind: ,,Active shooter”. Adică unul începuse sa tragă in cazinou.
Mi s-a strâns stomacul, instantaneu. Cineva, in spatele meu, a spus…,,suntem in America, oamenii au arme, trebuie sa te aștepți la așa ceva”. Pff, nu am fost și nu sunt pregătit sa trăiesc asemenea experiențe. Este….nici nu știu cum sa o spun, este…ciudat și înfricoșător sa stai, tu sa fii blocat intr-o mașină și sa aștepți ca vreun descreierat sa alerge prin parcare și sa tragă la întâmplare in oameni, următoarea victima putând sa fii chiar tu.
Dar, abia după ce am ajuns la cazare si am deschis televizorul la stiri, s-a confirmat ca fusese o alarma falsă si ca de fapt fusese o usa de sticlă care se spărsese. Iar zgomotul produs i-a dus pe oamenii aia cu gândul la cineva care trage cu arma. Iar ceea ce s-a creat ulterior a fost exact o mare nebunie. Poliție, Ambulanțe, sirene,claxoane, lumea care fugea in toate direcțiile. Panica este prezentă acolo. In permanenta si este legată de aceste arme.
……..
O sa închei într-un ton optimist cum a fost de fapt întreaga mea experiența.
America este uluitoare.
Nu este nici pe departe perfectă. Trebuie sa o iei așa cum ti se prezintă. Cu bune si cu rele. Dar, indiferent câte hibe i-ai găsi, lucrurile bune sunt majoritare, copleșitoare, peste tot. Le vezi, le simți, de multe ori îți dorești sa faci parte din ele…Au si ei gunoiul lor pe care îl ascund sub preș. L-am văzut. Cei fără casă, Homeless, stau pe trotuare, in corturi de o persoana, cu toate lucrurile adunate într-un căruț de supermarket. Unii au un câine de companie, alții nu. Iar pe deasupra lor trece o autostrada cu 6-7 benzi. Da, este o țara plină de contraste. Dar care mie, unul, mi-a plăcut.
Am condus 3000 de km, nu știu, e mult, e puțin, chiar nu știu. Am văzut locuri, oameni, arhitectura urbană, sisteme sociale, nații, rase, obiceiuri…le-am gustat mâncarea, am râs cu ei, am dansat cu ei. Și, ma repet, da, mi-a plăcut. Recomand tuturor, dacă si când se va ivi posibilitatea, sa meargă sa viziteze Statele Unite. Trebuie!
…..
Dacă totuși doriți sa mai vedeți și alte instantanee din aceasta călătorie și nu numai,

intrați pe FB ,, @Danut și Raluca Albu”

sau pe Instagram…,,@calatoride romania.
……….

Cu gașca asta aleasă,
Se-ncheie-o vacanță frumoasă.
Zece zile, cinci cazări,
Mers in cele patru zări.
Locuri noi, descoperite
Și senzații wow!, trăite.
Nouă oameni și un bus,
Alergând după-un apus
Fără-a ști-a timpului fus
Cu sens unic, doar pe ,,DUS”.
Mers pân’ la epuizare,
Hoinărind prin lumea mare,
De pe munte, la ocean
Trăind visu’-american.
Și-acumulând experiență,
Pot spune prin excelență
Totu’-a fost copleșitor,
Intens si tulburător.
THANK YOU, GUYS!!!