1. Pagina principală
  2. Romania
  3. Banat
  4. Cascada Bigar – Cea mai frumoasa cascada din lume.

Cascada Bigar – Cea mai frumoasa cascada din lume.

iul. 23, 2020 | Romania, Banat

Cascada Bigar – O cascada care iti va ramane vie in memorie

Cascada Bigăr din judeţul Caraş-Severin a fost declarată în 2013, de „The World Geography“, drept cea mai frumoasă din lume.

Până atunci mai nimeni nu băga de seamă această minune natural aflată în apropiere de Anina. Anterior, la sfârşitul anului 2010, un ghid turistic internaţional, National Geographic Traveler – Romania, făcea pentru întâia oară prezentarea acestei cascade în presa turistică de specialitate.

Fotografiile au devenit însă virale pe Internet, iar faimoasa publicaţie „Huffington Post” a numit-o “un loc magic, desprins parcă din basme”. Şi dintr-o dată a început să se dezvolte turismul în zonă, oamenii venind ca în pelerinaj să vadă cascada.

Apa ce curge la cascada Bigăr este bogată în calcar și se varsă în răul Miniș de pe un prag stâncos de circa 8 metri înălțime, acoperit cu mușchi, formând celebra noastră cascadă. Apa iese de sub o stâncă ce are o înălțime de peste 50 de metri.

Culorile se schimbă în funcție de razele soarelui și îți dau senzația că ai în față o apa vie, atât este de minunată. Un adevărat spectacol al naturii!

Cascadă Bigar se află în Valea Minisului, la jumătatea distanței dintre localitățile Anina și Bozovici, pe DN57B.

Din București până la Cascada Bigar sunt 460 kilometri.
Traseul către cascada Bigăr are drept cale de acces Drumul național (DN57B) Iablanita – Bozovici –  Poneasca – Valea Minișului – Anina
(drumul se urmează doar până în dreptul Cascadei Bigăr, înainte de a ajunge în satul Bozovici).- vezi harta mai jos

Drumul este asfaltat si se afla într-o stare foarte bună.

Alte informatii gasesti aici:

https://turismistoric.ro/ce-nu-stiai-despre-cascada-bigar-imaginile-care-au-pus-o-pe-harta-turistica/

https://vacanteleluimircea.wordpress.com/2018/03/09/de-ce-am-revenit-la-cascada-bigar/

 

Mai jos, vei gasi cateva fotografii din excursia mea in Amsterdam:

Un scurt clip video cu Cascada Bigar

Targul de Craciun Craiova 2025

Târgul de Crăciun Craiova 2025:O poveste magică unde Crăciunul prinde viață Ești gata să intri într-o lume de basm?Imaginează-ți un loc unde mirosul de scorțișoară dansează în aerul rece al iernii, iar milioane de luminițe transformă noaptea într-un spectacol...

Cluj-Napoca-Ghid de calatorie

Cluj-Napoca – Ghid complet pentru un city break reușit   Cuprins Cluj-Napoca – Introducere De ce să alegi Cluj-Napoca Ghidul tău complet pentru escapadă Cum ajungi în Cluj-Napoca Unde să te cazezi Cât costă o escapadă (buget estimativ) Ce să vizitezi în...

Sovata – Ghid de vacanță în stațiunea cu lacuri sărate și tratamente naturale

Sovata – perla sărată a Transilvaniei. Ce poți face într-o vacanță aici Există locuri în România unde te simți din prima clipă altfel. Mai ușor, mai liniștit, mai aproape de tine. Sovata este unul dintre aceste locuri. Nu este doar o stațiune balneară – e o experiență...

Manastirea Curtea de Arges-Ghid complet pentru vizitare

Curtea de Argeș – Orașul legendelor și al regalității. Descoperă povestea fascinantă a Mănăstirii Curtea de Argeș Puține locuri din România reușesc să concentreze atâta istorie, legendă și simbol național precum Curtea de Argeș. Când spui Manastirea Curtea de Arges,...
Ghid vacanță pe cont propriu

Planifici o vacanță pe cont propriu, dar nu știi ce să faci?

Vezi ghidul PDF și organizează-ți vacanța pas cu pas: tot ce trebuie să știi, fără căutări inutile.

216 pagini  ·  PDF instant  ·  Garanție 30 zile  ·  39 lei

Da. Vreau ghidul! →

Dan Păunescu

Am fost dintotdeauna pasionat de calatorii, sa descopar locuri noi si mai putin cunoscute, sa cunosc oameni noi. Imi place sa planific o calatorie in cele mai mici detalii, sa descopar impreuna cu cei dragi noi destinatii, oameni, culturi, atitudini, sa gust mancaruri si bauturi locale.