Florența – Leaganul Renasterii
Două galerii importante de artă, Uffizi și Palazzo Pitti, au fost construite pentru colecţiile Florenței.
A treia galerie importantă, Accademia, găzduieşte monumentala statuie David a lui Michelangelo (cea din Piazza della Signoria este o copie),
Oriunde te ai afla, tot Duomo defineşte orizontul. Este cu adevărat deosebit, iar subtilitatea şi frumuseţea lui rămân emblematice pentru sensibilitatea florentină.
Ar dura săptămâni întregi să vezi tot ce are de oferit Florența. Aproape oricare dintre zecile sale de biserici ar fi atracția turistică principală a unui oraș mai mic.
Pe măsură ce te gândești la toate lucrurile de văzut și de făcut în Florența și îți planifici zilele de vizitare a obiectivelor turistice, nu vei dori să ratezi cele mai importante monumente care au făcut din Florența unul dintre cele mai populare orașe din Europa.
Vei găsi cu sigurnață cele mai bune locuri de vizitat pe următoarea listă a celor mai importante atracții din Florența.
- Catedrala Santa Maria del Fiore și Piazza Duomo
Piazza Duomo și grupul de clădiri care formează complexul catedralei adună unele dintre cele mai mari comori artistice ale Italiei într-o zonă relativ mică. Vizitând turnul clopotniță, catedrala și muzeul acesteia, vei vedea unele dintre cele mai cunoscute capodopere de artă și arhitectură ale celor mai mari artiști ai Renașterii italiene: Ghiberti, Brunelleschi, Donatello, Giotto, și Michelangelo.
Începe prin a te plimba prin piață pentru a admira exterioarele încrustate de marmură, apoi privește mai îndeaproape operele de artă cu vitralii care te întâmpină oriunde ai privi. Dacă așteptarea la cozi lungi pentru a cumpăra bilet te descurajează, ia în considerare turul Skip the Line. Acest tur ghidat de 2,5 ore include catedrala, domul, taxele de intrare și opțiunea de a vizita Muzeul Opera del Duomo pe cont propriu.
- Piazzale Michelangelo
Atât de des scrisă eronat ca Piazzale Michelangelo, încât chiar și materialele turistice ale orașului greșesc ocazional, această terasă de deasupra orașului este o oprire obligatorie pentru autobuzele de turism. În timpul sezoanelor turistice aglomerate, cel mai bun moment pentru a te bucura de locație în liniște este după-amiaza târziu sau seara devreme.
Deși poți obține o panoramă de 360 de grade a Florenței din cupola catedralei, doar de pe această terasă poți aprecia pe deplin modul în care domul lui Brunelleschi domină centrul orașului. Nici o altă înălțime nu îți poate oferi această priveliște uriașă a orașului care cuprinde Ponte Vecchio, Palazzo Vecchio, Santa Croce și alte repere. Poți merge pe jos aici, urcând de pe malul râului prin grădini sau să iei autobuzele 12 sau 13.
- Palatul și Galeria Uffizi
Foarte puțini pot contesta locul palatului Uffizi printre muzee de artă de top din lume. Colecțiile sale sunt pur și simplu uluitoare prin diversitatea și calitatea lor și, chiar dacă nu ești interesat în mod deosebit de artă, vei aprecia să vezi cele mai importante picturi prezente aici și să înțelegi mai multee despre modul în care pictorii din Florența secolelor XIV-XVI au schimbat fața artei occidentale.
Vasta clădire care se întinde de-a lungul râului era unul dintre palatele familiei Medici, dar nu era destinată ca o reședință, ci pentru a găzdui birouri guvernamentale, studii științifice și o parte din colecția lor uriașă de artă. Unul dintre cele mai frumoase spații ale sale, Tribuna octogonală, a fost comandat special pentru a expune cele mai apreciate picturi și bijuterii ale lui Francesco I de’ Medici.
- Ponte Vecchio
Ponte Vecchio este poate cea mai recunoscută atracție a Florenței, iar arcurile sale grațioase, acoperite de un amestec de magazine reprezintă, cu siguranță, una dintre cele mai frumoase scene ale orașului. Podul a fost în mod tradițional casa pentru magazinele talentaților aurari din Florența, dar scopul lui era să lege cele două părți ale Arno. Astfel, de Medici l-au însărcinat pe arhitectul Vasari să construiască un pasaj, numit oficial Percorso del Principe (Pasajul Prințului), care este acum mai des cunoscut sub numele de Corridoio Vasariano.
Podul nu este doar un hol, pe pereții săi putând fi admirată o colecție neprețuită de portrete, în mare parte autoportrete, ale unor artiștilor precum Rembrandt, Leonardo da Vinci, Rafael, Michelangelo, sau Velásquez.
- Palazzo Pitti
O zi la complexul Palatului Pitti (de atât e nevoie pentru a vedea totul) îți oferă un mic gust din multele lucruri pe care Florența le are de oferit: o galerie de artă remarcabilă, un palat Medici, măiestrie florentină, muzee, istorie, apartamente regale și una dintre grădinile principale ale Italiei.
Dacă nu vrei să stai o zi întreagă aici, fă-ți măcar timp pentru un tur al palatul și vezi camerele regale, unde vei găsi picturi ale lui Rafael, Tizian, Rubens, Tintoretto și alți maeștri. O colecție care aproape rivalizează cu cea de la Uffizi, nu în stilul unei galerii, ci ca decor pentru încăperile concepute pentru divertisment și spectacol.
- Grădinile Boboli
În spatele Palatului Pitti, Grădinile Boboli ale lui Medici se înalță pe versantul dealului. Marele Duce Cosimo I nu a făcut niciun rabat de la cheltuieli, între 1550 și 1560, iar rezultatul a devenit modelul pentru grădinile regale din toată Europa, inclusiv pentru Versailles. Încă frumos îngrijite, grădinile urcă spre vederi care dezvăluie din ce în ce mai mult din oraș.
Peste tot sunt fântâni, statui și o peșteră falsă cu stalactite și stalagmite sculptate în versantul dealului, Grotta del Buontalenti. Alte lucruri de văzut includ un labirint și un amfiteatru în gaura de la cariera rămasă după îndepărtarea pietrei pentru a construi palatul. În cel mai înalt punct se află terasa Kaffeehaus, iar în vârful dealului cu vedere la Grădinile Boboli, Casino del Cavaliere găzduiește o colecție bogată de porțelanuri deținute de familiile conducătoare, inclusiv de Medici și Savoy.
Mai jos, vei gasi cateva fotografii din calatoria mea:
0 Comments